Autor: Cornel SARANCI

george-soros
George Soros

             Omul a tânjit mereu după libertate. Dar oamenii, ca grup nu par să aibă același țel. De aceea apare conflictul între Moise și poporul evreu. Poporul se răzvrătește împotriva liderului său, care l-a luat de lângă oalele cu carne și l-a dus în deșertul Sinaiului. Istoria omenirii este un conflict continuu între aspirația individuală și posibilitatea reală a celor mulți. În lungul său drum către libertate omul a descoperit că religia îi îngustează orizontul. Și pentru asta a făcut o revoluție, pentru triumful rațiunii. La 1789. Rațiunea a triumfat. Au mai trecut aproape două sute de ani când a descoperit că mariajul este un jug prea greu de purtat. Așa a apărut revoluția sexuală la începutul anilor 60 în America, și așa numita Great Society promovată de președintele  Lyndon Johnson, sau, cum s-ar spune, triumful statului asistenței sociale. Tinerii puteau să facă dragoste fără să se căsătorească. Puteau să facă și copii, din flori, cum se spunea o dată. Nu era vreo problemă. Dacă nu se dorea, existau anticoncepționalele și clinici gratuite pentru întreruperea sarcinilor.

            Bărbatul și femeia puteau în sfârșit să găsească libertatea… sexuală. Această libertate, care era un apanaj al regilor și mai pe urmă al președinților, de la David și Solomon și până la John Kennedy și Bill Clinton, a ajuns la îndemâna maselor. Cu alte cuvinte a fost un bun socializat. Tinerii puteau să se iubească și să se exprime în diverse moduri. Unul dintre acestea a fost…lupta pentru pace. Această luptă a început în universități. La Paris în 1968 și apoi la Universitatea Cornell studenții epuizați de învățătură, au alungat profesorii de la catedră și i-au fugărit pe holuri, i-au amenințat și i-au umilit. Așa a apărut reforma făcută de studenți în universitățile occidentale. Revoluția sexuală a coincis cu o altă mișcare, cea a emancipării populației de culoare din SUA. Drept urmare au început să apară în societate o serie de concepte noi, cum ar fi affirmative action (discriminarea pozitivă). Studenții de culoare au început să fie admiși, potrivit unor cote stabilite, la universități de elită, chiar dacă nu îndeplineau standardele de admitere. Pe de altă parte principiul era aplicat și femeilor, care trebuiau, de, promovate cu orice chip că feminismul era la modă.

          Între timp, domnul Soros a ajuns la concluzia că a făcut destulă avere și este momentul să se implice prin intermediul  fundației sale Open Society (Fundația pentru o societate deschisă). Această operă filantropică  a fost un aliat de nădejde al politicii americane de stânga, înfăptuită de partidul democrat în ultimii 35 de ani. Faptul că a cotizat pentru acest partid nu este un delict. Problema este ce a finanțat în afară de campaniile partidului. Fundația lui Soros are printre beneficiarii săi Planned Parenthood, care se ocupă de așa zisa planificare familială, adică avorturi gratuite, inclusiv așa zisele late termination pregnancies (avorturi după săptămâna a douăzecea sau după  luna a cincea), ACLU (American Civil LIberties Union), Black Lives Matter. Toate aceste mișcări și organizații au dus în numele libertății societatea americană, sau o bună parte din ea, în situația în care se află acum.

                În deceniul șapte, perioada revoluției sexuale, natalitatea a avut o cădere dramatică. http://www.multpl.com/us-population-growth-rate. Tot în această perioadă numărul divorțurilor a cunoscut o creștere alarmantă. http://www.huffingtonpost.com/robert-hughes/what-is-the-real-divorce-_b_785045.html  Programul luptei împotriva sărăciei al președintelui Johnson era de fapt un program de asistență socială care încuraja prin metodele sale de contracepție răspândirea relațiilor consensuale (out of wedlock) între tinerii de culoare. Copiii care se mai nășteau nu își cunoșteau de obicei tatăl. Asistența socială descuraja interesul pentru găsirea unui loc de muncă. Iar cei care aveau un vag interes pentru școală beneficiau de generozitatea cotelor de admitere prin discriminarea pozitivă.

              Dar căsătoria a primit o lovitură aproape mortală din partea mișcărilor de promovare a drepturilor homosexualilor. Declarând egalitatea căsătoriilor între homosexuali cu căsătoria normală, principiul relativității valorilor dizolva ultima picătură de luciditate, de rațiune din mintea unui tânăr care a intrat pe băncile unui colegiu. Religia, care a fost învinsă la revoluție, a devenit proscrisă. În schimb, studentul învață să arunce cu grilajele din parcare în geamurile din campus și flutură steaguri cu Che Guevara (https://www.youtube.com/watch?v=hWsHxQxk6J0  min 7.01) pentru că nu vrea să audă decât idei care îi convin lui. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, acesta este Sorosimul. Sorosimul este o variantă de socialism. Un socialism cunoscut sub numele de gauche caviar (al celor care mănâncă icre negre, călătoresc cu jeturi, toate decontate din buzunarul contribuabilului). Așa cum a fost făcută și averea lui Soros, sau a Varanului.

             Deosebirea între cei doi este de scară. De la America la România. Unul are o fundație, celălalt niște Antene. Unul a făcut avere printr-un crony capitalism (capitalism de stat prin relații apropiate cu conducerea de partid și de stat, american) celălalt cu banii furați de Securitate de la români. Unul a subminat sistemul comunist, pentru ca i-a venit sorocul, și l-a înlocuit cu socialismul, un „comunism cu față umană”. Celalalt a susținut o perestroika în varianta de Dâmbovița.

             „Societatea deschisă” a lui Soros este o glumă proastă, dar tragică. Ea a furat numele operei lui Popper, dar i-a răstălmăcit conținutul. Tinerii americani care distrug bunurile din campusuri sau de pe străzi și amatori de amor liber, nu fac decât să închidă un ciclu din istoria umană, început cu ingenuitatea inițială a cuplului Adam-Eva, cu rușinea alungării din Eden, și terminat cu nerușinarea de azi a studentelor americane care cer în fața congresului gratuitate pentru pastilele anticoncepționale. Adică o formă de plăcere subvenționată, plătită de contribuabil.

                 Rațiunea a apărut probabil în momentul în care femeia s-a lăsat amăgită de șarpe și a mușcat din fructul cunoașterii. Câteva mii de ani mai târziu doctorul Faust a fost sedus de același șarpe, pe numele său Mefisto, care i-a promis iubire și tinerețe. Socialismul este cu alte cuvinte o formă de socializare a seducției din partea aceluiași șarpe. Dar pentru că experimentul a dat și de astă dată greș, oamenii s-au rușinat și au început să își vopsească părul pentru a părea tineri și și-au trăit restul tinereții sterile, singuri în niște cămine…pentru bătrâni.

         Tinerii compozitori de la noi care se declară sorosisti ar fi bine sa gândească de două ori înainte de a se asocia cu aceasta denumire. Cât despre naționaliștii de circumstanță și interes, adică PSD, să spunem că ar merita să facă un schimb de experiență la această fundație zisă Open Society pentru a-și lărgi orizontul de acțiune cu adevărații tovarăși de idei.