Condurii lui Udrea și bordurile lui Chirica

Autor: Cornel SARANCI

Sursa foto: http://www.bzi.ro

Vă veți mira (stimate) domnule primar de ce am ales această metodă cam neortodoxă, de abordare. Este o combinație între o scrisoare deschisă și un  articol, sau postare pe blog. Motivul este că doresc să le alung plictiseala intelectualilor bibliofili de la diferite inspecții și inspectorate din muncipiul dvs, pe care l-ați adjudecat cu o majoritate zdrobitoare într-un singur tur de scrutin. De asemenea mă adresez în egală măsură și liderilor de opinie din media din aceeași urbe, o fostă posibilă capitală culturală a Europei.

Dar ce legătură există între bordurile, mai bine zis pavelele cu care au fost „tapetate” trotuarele târgului Ieșilor și condurii acestei doamne? În urmă cu câțiva ani, după o inundație, se spune, nu știu cât este de adevărat, că Elena, doamna (Udrea) ar fi trimis ca ajutoare niște cutii cu pantofi cu tocuri fuck me heels, scuzați expresia, din ăia de care purta și protejata fostului mentor al dvs. în politică. Cât de utili erau acești pantofi pentru femeile care trebuiau să înoate prin noroi nu este greu de judecat. La fel cum sunt utile și pavalele care au fost înșirate prin tot orașul.

Nu știu dacă aș fi făcut publică o intenție de a adresa această problemă, dar un fapt mi-a atras pur și simplu revolta prin sfidarea bunului simț și al banului public. În urmă cu câteva zile a început campania de primăvară la pavele. Pe strada Luca Arbore, în apropiere de bariera BJATM este ridicată o bisericuță de lemn. Alături a început ridicarea construcției definitive a bisericii. Anul trecut s-a realizat, prin intervenția cuiva, asfaltarea trotuarului ce trece prin fața bisericii, dar s-a continuat și pe aleea Canta. S-a turnat un covor asfaltic, numai bine pentru a se circula decent, elegant chiar. Dar, surpriză, surpriză. Iată că zilele astea apar băieții minunați cu pavelele lor. Adică peste asfaltul care arăta mai mult decât ok!!!- venim noi cu pavelele, ați înțeles ideea, că nu e greu de explicat.

Oamenii, ca modovenii, molcomi și fără griji. Dar dacă stăm strâmb și judecăm drept, să ne întrebăm până unde poate să meargă această risipă strigătoare la cer? Dacă cineva cumpără o casă și nu-i convin finisajele, este liber să dea jos gresia, faianța, parchetul, varul de pe pereți, chiar dacă arată ireproșabil. E dreptul omului să facă ce vrea cu banii săi. Dar aici e vorba de bani publici. Se spune la tot pasul că e vorba de bani europeni. Chiar, de unde vin banii pentru pavele? Și chiar dacă ar fi europeni, vă imaginați că noi nu contribuim pentru acești bani? Desigur, pensionarii, sau cei cu venituri mici, printre care să știți că mă număr și eu, sau chiar cei cu venituri mari, nu par că le pasă. Iar politicienii mizează pe acest fapt.

Problema pavelelor se descompune de fapt în mai multe subprobleme: una tehnică-inginerească, una economică, una de siguranță pentru construcții și utilizator, și una privitoare la mediu.

Să le privim în treacăt.

Problema tehnică se referă printre altele la respectarea sistematizării verticale. Să lămurim puțin acest aspect pentru că se pare că lumea, cei care execută, cei care gestionează fondurile, cei care „beneficiază” și cei care ar trebui să fie responsabili tehnici cu execuția, nu știu despre asta. Sau nu le pasă. Atunci când au fost proiectate blocurile, și amenajarea spațiilor verzi, a trotuarelor, s-a ținut cont ca pantele terenului amenajat să permită îndepărtarea apei pluviale dinspre construcții spre locurile de colectare, guri de cămine de scurgeri, aflate de regulă la marginea carosabilului. Deci apa se scurge dinspre clădire, traversează trotuarul și ajunge la acest cămin. Aceste cote (niveluri) nu sunt „negociabile” adică nu pot fi modificate peste vreme. Prin amenajarea acestor pavele cota trotuarelor a fost modificată, a fost ridicată cu o diferență rezultând din grosimea stratului de nisip (vreo zece centimetri în realitate) plus grosimea pavelei, în total cam 16-20 cm. În felul acesta se formează un prag, un adevărat baraj în calea scurgerii apelor pluviale și din topirea zăpezii. Această apă se infiltrează pe lângă fundațiile blocurilor și va ajunge în subsol. La fel va păți și părintele de pe Luca Arbore la biserica sa. O altă problemă cu apa este că prin acumulare se formează adevărate lacuri în parcările amenajate la cota fostelor trotuare. Mașinile zac în apă după ploi, iar șoferii trebuie să își pună cizme de cauciuc sau să își suflece pantalonii, vezi parcarea de lângă fostul club 20. De asemenea apa poate să intre în acele magazine sau farmacii care și-au pus cota zero în funcție de cota trotuarului preexistent, vezi strada Gării și în alte locuri.

Să trecem la problema economică. Nu facem acum un calcul, deși va trebui făcut unul comparativ, musai, și îl voi face. Să privim doar consumul de manoperă și materiale. În cazul așternerii unui strat subțire de mortar asfaltic pietonal, se consumă doar asfaltul (nisip, filer, bitum, și un strat de amorsă) fabricat la stație plus manopera de așternere, care este mecanizată în mare parte. Nu se transportă la fața locului decât asfaltul. În cazul pavelelor se fac adevărate depozite de materiale la fața locului: nisip, pietriș, borduri, pavele-cheltuieli mari de transport, plus intrarea în oraș cu vehicule grele. Consumul de materiale rezultă din borduri, stratul de poză de nisip, care ajunge după cum am văzut la vreo 10 cm deși nu e cazul, plus pavelele. Mai adăugăm bordurile și fundațiile de beton ale acestora. Manopera este cea mai costisitoare. Se adaugă vibrarea. Dar problema apare după darea în exploatare, când pavelele încep „să lucreze” adică să apară denivelări. Căci aceasta e regula și nu excepția. Exemple, gârlă. Vezi doar așa-zisa pistă de cicliști de pe malul Bahluiului. Dacă vom face un calcul economic vom vedea diferențe însemnate.

Problema de siguranță se referă la rugozitatea pavelelor (coeficientul de frecare), înclinarea transversală a trotuarelor și pragurile care se formează la așa-zisa racordare cu trotuarele sau aleile din cartiere, care au rămas fără pavele. Panta transversală ar trebui să nu depășească unu la sută, cât să se scurgă apa. În realitate este cu mult mai mare, cam patru la sută, în zona RDS Păcurari și vis-a-vis. Când este polei oamenii pur și simplu patinează de-a latul trotuarului. De asemenea, aceste discontinuități, praguri care ajung până la 20 de cm reprezintă un adevărat calvar pentru oamenii în vârstă, persoane cu handicap, care folosec cârje, despre cei în căruț nici vorbă să poată trece, mame cu copii în căruț sau în brațe. Dar cui îi pasă?

În fine, am ajuns și la mediu. Trotuarele din pavele implică folosirea masivă a materialelor granulare, în special nisip, care conține praf. Acesta este marea problemă. Acest nisip este „vânturat” o dată la descărcarea din basculantă. A doua oară este manipulat la încărcarea în cupa utilajului care îl duce la locul de punere în operă, „locul faptei”. Se mai adaugă în final un strat de nisip care trebuie să pătrundă în rosturi. Nisipul care nu a pătruns în rosturi trebuie îndepărtat, dar de regulă acest lucru nu se face. Vântul și ploile își fac treaba și în final praful, fracțiunea fină, ajunge pe mașini, pe covoarele din apartamente și în plămânii copiilor, bătrânilor și al celor care înghit din nepăsare sau ignoranță această mizerie!

Întrebarea pe care mi-o pun, desigur retoric, este ce fac organele? Ce au făcut și în cazul teilor de pe Ștefan cel Mare. Există vreo autorizație de construcție? Cu siguranță. Dar această autorizație de construcție, la fel ca și pentru orice muritor care vrea să își amenajeze ceva, trebuie să respecte un certificat de urbanism, care la rândul său are și niște prevederi pentru mediu. Sau nu are. Dar și în acest caz, cei de la mediu ar trebui să se sesizeze. Sau așteaptă să îi sesizăm noi. Iacă, o facem acum.

Trebuie să vă spun domnule primar că dacă considerați că această treabă cu pavelele este ok, vă spun că nu este. Și voi încerca, în limita puterilor, să o fac cunoscută tuturor celor care ar trebui să fie interesați: media, autorități de reglementare în construcții, mediu, protecția consumatorilor. Nu că aș aștepta vreo reacție. Dar sunt optimist de felul meu. Voi încerca să „sensibilizez” și protagoniști politici. Mă voi adresa și prietenilor ca „să dea mai departe”. Desigur, problema pavelelor nu este singura care miroase a corupție în acest oraș. Dar este poate cam lăsată la o parte. Ea este însă importantă prin poluarea care o produce și consumul imens de materiale și manoperă. Cu acești bani am putea să începem să ne ocupăm de alte probleme. Spre exemplu de canalizările pluviale, care au ajuns să nu mai facă față ploilor și averselor de ninsoare, cum a fost cea de mai ieri. Dar despre asta cu altă ocazie.

Vă asigur domnule primar de toată sinceritatea și respectul (încă) pentru  persoana și buna credință a dvs.