Search

Democrație în România

Steaua tot mai aproape de suporteri

Autor: Cătălin ASĂVOAEI

ultrasii-stelei-organizeaza-un-miting-de-amploare-impotriva-lui-gigi-becali-305695-1
Mitologia, îngerii, zeii din cer, tremurau când Fiara intra pe teren

Am citit cu o imensă satisfacție comunicatul de presă redactat de către Florin Talpan și publicat în ediția online a cotidianului ProSport. Satisfacția a reieșit nu ca urmare a faptului că aș fi avut dreptate atunci când am îmbrățișat proiectul CSA (dacă instanțele judecătorești ar fi hotărât că FCSB-ul actual este urmașa Stelei București, vă jur că aș fi respectat-o) ci pentru că mereu am considerat, chiar și-n momentele când FCSB-ul era pe val, că echipa a fost înstrăinată într-un mod incorect, care a avut ca principal efect (devastator) îndepărtarea de suporterii ei cei mai fideli, practic fiind vorba de un proces constant de dezrădăcinare, de trecere de la o filosofie ce viza performanța sportivă de dragul suporterilor, la un soi de perpetuă transhumanță ce viza exclusiv banii și imaginea unui singur om. Dacă tot am adus în prim plan transhumanța, ei bine ea s-a manifestat și la nivelul antrenorilor, a jucătorilor și a lui Gigi Becali (de la o televiziune la alta, de la o instanță la alta, de la o pușcărie….).

În plus, constatând valul consistent de simpatie de care încă se bucură George Becali, mai ales în rândul populației tinere cu CNP postdecembrist, practic fiind vorba (simbolic) de ceva similar eșantionului de popularitate de care se bucură un partid socialist în rândul maselor trecute de prima tinerețe (la noi e undeva la 40%), am văzut și alte efecte nocive în acest fapt, practic fiind vorba de consecințe ale unui proces de mutilare, cu răsfrângere directă asupra unui segment de populație, ce s-ar fi desăvârșit dacă Talpan nu ar fi intervenit pe cale legală, unul început de Becali odată cu eliminarea lui Jan Pavel din sânul suporterilor prezenți pe stadion și continuat cu atâtea și atâte fapte prin care numele Steaua și imaginea fotbalului nostru au fost mânjite.

flp3
Justiția a decis: steaua galbenă de pe sigla aparține celor care au castigat Cupa Campionilor Europeni

Așadar, în clipa de față CSA prin Talpan a câștigat 11 bătălii în instanță împotriva lui Gigi Becali și împotriva celor care i-au dat acestuia Steaua pe mână. Lucrurile devin și mai interesante deoarece, odată deschisă cutia, ies la iveală neștiute, efectele în plan juridic având o rază de iradiere extraordinară până la Federația Română de Fotbal și la UEFA. Plecând de la acest aspect am putea avea bănuiala că, aflat în pragul falimentului (sportiv), fotbalul românesc ar putea reînvia odată cu reîntoarcerea Stelei la clubul mamă.

Câteva idei pe care doresc să le împărtășesc în continuare:

1. Maniera în care s-a comportat presa scrisă de-a lungul acestei lupte duse în instanțele judecătorești

Comunicatul lui Talpan a fost preluat și făcut public integral doar de către Prosport. Aș scrie că nu mă miră acest aspect, GSP a fost întotdeauna rezervată în legătură cu demersurile juristului CSA, George Becali fiind promovat cu încăpățânare în ediția online.

Mai mult, GSP nu a încetat să folosească numele Steaua în ceea ce privește FCSB-ul lui George Becali nici după Justiția a hotărât că nu există legătură între cele două. În paranteză fie spus, citesc astăzi în ediția online a GSP un articol despre blaturile făcute de Dumitru Dragomir în tinerețe. Găsesc amuzant acest fapt, Dragomir fiind un alt copil teribil al fotbalului nostru și un personaj promovat (ținut în brațe?) de GSP dintotdeauna. Amuzant este și faptul că, alături de text, este postat linkul unui interviu în care Dumitru Dragomir recunoaște faptul că a comis ilegalități în fotbal.

De unde atâta sete pentru dreptate și adevăr în rândurile celor de la GSP?

Le reamintesc autorilor faptul că acest interviu, pe care ei îl aduc astăzi în prim-plan, a fost ușor de găsit pe Internet chiar și în acei ani în care, GSP-ul ni-l băga pe gât pe Dumitru Dragomir. Ba chiar există pe Internet și o declarație dată în direct de Dragomir prin care recunoaște că l-a ajutat pe George Becali ca să „fure Steaua” una care a fost ratată, ignorată, nevăzută și neștiută de către angajații GSP odată ce au tinut-o langa cu denumirea Steaua atunci cand scriau despre FCSB.

În concluzie, pe aceeași pagină în care erau promovate articolele lui Cătălin Tolontan și textele semnate de către Ovidiu Ioanițoaia, ne apăreau Becali și Dragomir (numele primului apărând uneori și 6 articole postate în prim-plan în același timp).

Dacă ar fi să mergem mai departe pe firul analitic, putem înțelege poziția delicată a GSP: în toți acești ani ai militat pentru un fotbal curat dar ni i-ai băgat pe gât pe Dragomir și pe Becali, principalii artizani ai mizeriei, vine unul care vrea să facă curățenie (Talpan) dar tu îi ții partea infractorului prin faptul că nu te dezici de el, iar atunci când Justiția (pentru care chipurile te-ai luptat) vine și HOTĂRĂȘTE ceva, tu ignori acest aspect și îți aduci aminte după ani că Dragomir a făcut blaturi cândva. Miroase a impostură?

2. Simbolism. Prin hotărârile instanței se confirmă astfel un proces de aliniere a țării noastre la ideea de Justiție pentru toți. Prin aceste hotărâri ale instanțelor se confirmă practic o continuitate în ceea ce privește adoptarea de măsuri care au rolul de a îndrepta și sancționa nereguli produse în mediul social românesc, indiferent de domeniul de activitate și de numele implicate, un parcurs pe care țara noastră și l-a asumat în urmă cu câțiva ani. Din acest motiv există efecte benefice în ceea ce privește sporirea încrederii în Justiție, iar în plan sportiv, există speranță că în următorii ani vor fi îndepărtați infractorii. Suplimentar, renaște modelul celui care se luptă pentru o idee, în ciuda piedicilor care i se pun, iar aici fac trimitere la Talpan.

3. Revenind la comunicatul lui Talpan. Federația Română de Fotbal se află într-un mare rahat. Va trebui să explice cum de a tolerat o astfel de situație în ceea ce privește afilierea FCSB și, cel mai interesant aspect, cum de a lăsat FCSB-ul să primească bani de la UEFA, în urma participării în competiții în care nu ar fi avut voie să participe.

4. Există un paragraf deosebit de interesant în comunicatul domnului Talpan și îmi permit să-l inserez în acest text, urmând a-l comenta: „Sper ca forurile superioare să-mi aprecieze munca de 15 ani care acum dă roade. Sunt foarte multe probleme de rezolvat în cadrul CSA Steaua pe care eu personal le cunosc foarte bine şi sunt sigur că le-aş putea soluţiona dacă aş activa de pe o altă poziţie de decizie.” Eu traduc această formulare astfel: „sper să fiu lăsat în pace și să nu mi se mai pună bețe în roate, sunt dispus să îmi asum greutatea muncii de a conduce destinele Clubului Sportiv al Armatei și aștept o decizie a conducerii MApN în acest sens.”

Redau mai jos linkul paginii web pe care a fost postat comunicatul domnului Florin TALPAN

http://www.prosport.ro/sport-life/special/exclusiv-colonelul-florin-talpan-face-dezvaluiri-explozive-dupa-ultimul-proces-castigat-gigi-becali-fcsb-niciodata-afiliata-frf-acuzatia-sustinuta-documente-tribunalului-avea-consecinte-16207767

 

 

Advertisements

Defilarea culorilor și Iliescu la Europa FM

Autor: Cornel SARANCI
media_145700933395616500
Fotbalul și Rugbyul sunt două invenții ale englezilor. Culoarea echipamentului jucătorilor îi ajută să se recunoască pe teren. Dar această tradiție a culorilor este mult mai veche. În secolul XVII regimentele engleze se recunoșteau după culori. Pe câmpul unde avea loc bătălia drapelul de luptă era punctul de întâlnire și de recunoaștere.
Pentru aceasta infanteriștii erau instruiți să recunoască culorile. Așa a apărut defilarea culorilor (Trooping the colour). Din 1748 în fiecare an regimentele de gardă defilează în fața suveranului. În manejul de la Horse Guards Parade în luna iunie, regina, invitații, populația, turiștii se adună să vadă regimentele Scotguads, Irish Guards, Welsh Guards, infanteriștii și cavaleria care prin rotație își prezintă culorile sale.
Deși militarii sunt activi pe toate zonele operative de pe mapamond, în această zi sunt echipați în uniforma lor tradițională de paradă. Ofițerii prezintă onorul cu sabia, călare pe mândri cai irlandezi, sau englezi. Pentru ochiul unui străin este un spectacol bizar, care te trimite poate cu gândul la operetă, dacă nu ai ști că toți acești oameni au experiență combativă în Irak sau Afganistan. Ce îi face pe acești oameni să defileze cu uniforme din sec XVII și să aducă la defilare tunuri din Primul Război Mondial (în stare perfectă de funcționare) trase de cai? Răspunsul este unul singur. Tradiția. Nici un britanic care se respectă nu ar putea să renunțe la tradiție, așa cum nu poate să renunțe la umbrelă. Defilarea regimentelor de gardă britanice este un prilej de mândrie, unitate națională și patriotism, care nu are nici o legătură cu impresia de operetă și bizarerie. Vestoanele roșii, căciulile bear skin și cimpoaiele sunt pe de altă parte un puternic instrument de marketing. Turiști din întreaga lume vin anual să se minuneze de aceste ciudățenii „anacronice”.tradiția și legătura cu trecutul sunt cuvinte tabu în alte părți ale lumii.
Și aici ajungem la emisiunea lui Moise Guran de la Europa FM și la avocatul diavolului, despre Ion Iliescu. În această emisiune Cristian Tudor Popescu ne explică cum, în contextul Revoluției din 1989, Ion Iliescu era singura soluție pentru România. Această soluție, de avarie, trebuia să servească pentru o tranziție lină spre alegerile din 1992.
Românii, spune domnul Popescu, nu au avut un Walesa (adevărat) și nici un Havel (la fel de adevărat). Într-un film produs de GDS (https://www.youtube.com/watch?v=yz-ofzddlgi) sunt prezentate în rezumat evenimentele care au determinat Istoria Națională a României pentru următorul sfert de veac și mai bine. Venirea lui Iliescu la Comitetul Central a fost punctul determinant al evenimentelor. Acesta a fost trooping the colour al vechilor comuniști. Iliescu a înfipt drapelul de luptă bolșevic (adică a pus mâna pe telefon) și a sunat adunarea. Și tovarășii au început să se adune. Ce-i drept, nu am văzut mândrii soldați scoțieni sau irlandezi, ci bătrâni îmbrăcați în uniformele de tip sovietic, și vechii conspiratori în civil, ai PCR-ului, Alexandru Bârlădeanu și Silviu Brucan. Alături de „tânărul” Petre Roman, doar 45 la vremea aceea. Bătrânii comuniști au propus ca noul organism să aibă un caracter de partid și de stat. Adică să avem un partid-stat, cum a fost și până atunci.
Roman a spus că „sună ca dracu”. Dar așa a rămas de atunci, pentru că în fond asta s-a făcut. Frontul Salvării Naționale s-a constituit practic ca un partid, dar a fost și un organism de stat. Structurile sale au controlat administrația centrală de stat și locală. Vechii membri de partid au devenit noii membri ai FSN. Ei au fost șantajați că dacă vin partidele istorice la putere, în special țărăniștii lui Coposu, e jale cu ei. Așa a ajuns FSN  un partid stat, și așa a rămas și azi. Aceasta e una din moștenirile lui Iliescu. Dar Iliescu avea nevoie de colaborarea celor din opoziție, pentru a avea un aer de legitimitate. Și pentru că țărăniștii și liberalii aveau candidați la președinție din exil, Rațiu și Câmpeanu, le-a pus în în vedere că dacă nu sunt de acord cu participarea FSN la alegeri atunci nici candidații care au trăit în afara României nu vor putea candida. Dar cea mai toxică colaborare a venit din partea foștilor informatori ai Securității răspândiți în toate partidele. Așa am putut înțelege trădările repetate și subminarea convenției democratice din partea PNL. Acest partid a fost și a rămas un cal troian pentru opoziția democrată din 1990 și până azi. Și acest fapt se datorează informatorilor de la vârful său, Mircea Ionescu Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu și atitudinea colaboratoare cu puterea a lui Radu Câmpeanu și toți cei care au urmat la conducerea PNL.
În noaptea de 22 decembrie 1989, cum se vede și în documentele filmate, lumea din piață a strigat fără comuniști !!!. Deci Iliescu nu era nicidecum soluția de avarie. Iar ofițerii români care au avut curajul și demnitatea să refuze executarea ordinelor criminale de a trage în demonstranți nu au fost cu nimic sub nivelul celor britanici. Aceștia au cerut în ianuarie 1990 să nu mai fie îndoctrinați cu învățământ ideologic, cum făceau aparatcicii comuniștii în armată. Dar structura întemeiată de ei CADA (Comitetul pentru Democratizarea Armatei) a fost redus la tăcere de către generalul care și-a pus piciorul în ghips și a schimbat tabăra (Stănculescu).
Dar moștenirea care a bătut în cuie regimul Iliescu este Constituția din 1991. Iliescu a nesocotit istoria și tradiția poporului român și a refuzat un referendum pe tema monarhiei, chiar dacă șansele ar fi fost reduse. Dar ca orice comunist lipsit de legitimitate, nu a vrut să riște nimic. Iar sistemul constituțional a fost croit după măsura sa. Un regim semiprezidențial (franțuzesc) în care nu există o separare clară între președinte și primul ministru. Primul Ministru este un fel de Moțoc, sacrificat periodic, la fel cum a fost sacrificat și Roman în 1991 la venirea din septembrie a minerilor. La fel ca în Franța republicană, eternul și nefericitul model, guvernul este atotputernic la nivel local prin numirea unor prefecți, care au rol politic, și controlează administrația locală prin numirea tot politică a tot ce mișcă în învățământ, sănătate, agricultură, etc. În acest fel se câștigă alegerile, prin folosirea logisticii acestor instituții, care nu sunt în slujba cetățeanului, ci a Guvernului.
Iar Curtea Constituțională este un instrument la îndemâna președintelui, pentru a fi cerberul unei constituții care ține în lanțuri țara și îi împiedică toate inițiativele care ar trebui să vină de la nivel local. Desigur, PSD, urmașul FSN, vrea să ne ofere o nouă reîmpărțire administrativă, croită după interesele baronilor săi locali. Curtea Constituțională, a fost, este și va fi o ștampilă care va valida abuzurile de putere ale guvernelor de acum și care le vor urma (vezi cazul cu ordonanța nocturnă). Românilor le lipsește interesul pentru treburile publice pentru că din fire sunt individualiști. Iar Iliescu a știut lucrul acesta și ne-a făcut cu ochiul, lăsându-ne să înțelegem că politica se ocupă cu lucruri murdare care trebuie lăsate pe seama celor care se pricep, și déjà au mâinile murdare. Dar vorba lui CT Popescu, politicienii vor să facă pipi în chiuvetă ca fotbaliștii, pentru că e cool. Dar ce te faci dacă chiuveta ne aparține nouă, ai ?

Întrebări obositoare

Autor: Cătălin ASĂVOAEI

Port of Rotterdam
Portul din Rotterdam

„La voi cum stau lucrurile?” Peter și Jason, cei doi traineri și totodată colegi de-ai noștri din Olanda așteptau un răspuns dintr-o sală peste care, timp de câteva zeci de secunde, s-a așternut liniștea.

Făcuseră o prezentare de vreo 15 minute despre portul din Rotterdam. Nimic fancy, un material lipsit de sclipiciul prestațiilor americane dar și de rigiditatea celor întocmite de nemți. Chiar și în aceste condiții rezultatele erau năucitoare: cifre referitoare la alocarea fondurilor, zone de acces, zone cu verdeață, capacitate măsurată în TEU (twenty-foot equivalent units), transport și conexiuni. O preocupare obsesivă pentru organizare, pentru analiză și pentru implementare secvențială pe baza corelării de date colectate cu grijă de-a lungul anilor.

Activitatea a îmbrăcat mai degrabă formele unei simple informări cu scopul evident de a iniția un dialog bazat pe un schimb de experiență, deși dacă ar fi trebuit să prezint eu unor străini ceva similar realizat în țara mea, probabil că aș fi depus eforturi pentru a-mi ambala mândria într-un pachet cu aspect exclusiv profesional.

Așadar, la noi cum este? Conform prezentării lor, la ei se ține o evidență clară a costurilor, există categorii de fonduri ce trădează clar o înaltă diviziune a muncii și, mai ales, monitorizarea și analiza riscurilor. Totul axat pe o dezvoltare calculată, pe o atenție sporită acordată mentenanței, orientarea fiind numai spre un beneficiar comun compus din contribuabili pe care noi îi numim simplu „olandezi”. Așadar, să le povestim despre faptul că în al doilea oraș al României o biată punte de 500 de metri lungime – numită pompos Pasajul Octav Băncilă – cu doar o bandă pe sens, văzută ca pe o imensă capodoperă inginerească, le-a luat constructorilor mai bine de 5 ani ca s-o construiască? Să le povestim despre o întrebare extraordinară pe care am citit-o într-un articol și anume: „ați văzut în anii post-revoluției ingineri români mândri de lucrările lor realizate în țară?”

Într-un sfârșit, Ciprian, unul dintre reprezentanții noștri, a reușit să formuleze un răspuns elegant, unul care urmărea să salveze demnitatea românilor și care făcea trimitere la faptul că lucrurile sunt mai diferite pe la noi, totodată fiind vorba de o reacție care ascundea încărcătura presupusă de un adevăr pe care l-am gândit cu toții în acele momente, de care ne era jenă să-l menționăm și pe care ne-am săturat să-l tot spunem în toți acești ani de capitalism românesc. Tot acolo s-a terminat și schimbul de informații dintre părți pe această temă.

15-16 pozitiv pentru Iași, 17 -18?

Economics

Conform unui comunicat de presă emis de către Direcţia Judeţeană de Statistică, exporturile firmelor ieşene au urcat la 754 milioane de euro, în timp ce importurile au crescut cu 12,6% în noiembrie 2016, comparația făcându-se pe datele centralizate în lunile noiembrie ale anilor 2015 și 2016. Ca urmare a acestei centralizări, soldul operaţiunilor de comerţ internaţional a fost pozitiv în penultima lună a anului 2016 la Iaşi (Sursa media: Ziarul de Iași, 17 martie 2017).

Pe de altă parte valoarea totală a investiţiilor pentru județul Iaşi însumează în acest an (2017) doar 18 milioane de euro sumă din care, conform angajamentelor Consiliului Județean Iași, cheltuielile pentru lucrările la drumuri vor fi prioritare, fiind vorba de 39, 3 milioane de lei.

Situația investițiilor și a fondurilor alocate proiectelor de dezvoltare și de consolidare a infrastructurii este îngrijorătoare deoarece țara noastră „a reușit” o performanță rară prin comparație cu celelalte membre ale Uniunii Europene și anume aceea de „a deține” un coeficient de 0% absorbție a fondurilor europene. De menționat este faptul că țara noastră avea alocată o sumă de peste 30 de miliarde euro, una negociată și aprobată la nivelul UE, pentru exercițiul financiar 2014 – 2020.

Situația este de-a dreptul dramatică deoarece deja ne aflăm la jumătatea perioadei celui de-al doilea program european, iar startul implementării de proiecte pe axa 2014-2020 reprezintă o mare necunoscută în condițiile în care țara noastră se chinuie încă să utilizeze fondurile alocate în exercițiul financiar 2007 – 2013.

„Îngrijorările există de la începutul exercițiului financiar 2014 — 2020. Ne aflăm în martie 2017. Avem 0% absorbţie europeană pentru aceste 23 de miliarde (de euro – n.r.) pe care România le are la dispoziţie”, a declarat Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu, declarație preluată de Agerpres. (Sursa media: http://adevarul.ro/economie, 16 martie 2017).

Ziua aducerii aminte, sau despre importanta ONG-urilor într-o societate liberă

Autor: Cornel SARANCI

remembranceday.jpg.size.xxlarge.promo

Cu o lună înainte de declanșarea articolului 50, de ieșire a Marii Britanii din UE, guvernul țării a publicat un document privitor la situația actuală a națiunii. Din acest document aflăm că în Marea Britanie trăiesc aproape trei milioane de cetățeni UE. Din aceștia aproape 2 milioane sunt polonezi, iar 200 mii sunt români. Deci românii sunt a doua națiune prezentă ca număr pe teritoriul britanic. Acești oameni, ca și mulți alți străini, se află în UK, și mai ales în Londra, pentru a munci. Și fac acest lucru poate de dimineață până seara, inclusiv sâmbăta, iar alții și duminica. Alți străini vizitează insulele britanice, mulți dintre ei români, pentru a face turism, sau pentru cumpărături (shopping).

Străinii au o imagine fragmentată despre britanici. Amatorii de fotbal au imaginea huliganilor de pe stadioane. Amatorii de muzica pop îi au pe Beatles sau pe Freddy Mercury. Snobii visează să facă târguieli la Harrods. Dar puțini cunosc o caracteristică greu de înțeles pentru niște continentali obișnuiți cu uniformitatea, conformitatea și alinierea. Istoria britanicilor este un șir de evenimente în care geometria formelor regulate, simetria, nu joacă un rol important. De aceea relația între stat și societate este și ea un lung șir de pași înainte și înapoi la stânga și la dreapta. Doi adversari care s-au confruntat adeseori, dar care au ajuns la maturitate să se respecte și să colaboreze.

Remembrance Day (Sunday) sau Ziua Aducerii Aminte, sau a Neuitării este o ocazie de a aduce omagiu celor căzuți pentru apărarea țării și a aliaților săi. În luna a unsprezecea, în ziua a unsprezecea și la ceasul al unsprezecelea din anul 1918 s-a încheiat primul război mondial. Un milion de britanici, mulți dintre ei voluntari, au fost uciși. Începând cu 1919 această zi este respectată cu strictețe și se ține în a doua duminică din preajma zilei de 11 noiembrie. Înainte de ora 11 se țin 2 minute de reculegere. Ora 11 este marcată cu salve de tun. După ce suverana și familia regală depun coroane de flori de mac (simbolul sacrificiului pe câmpurile de luptă), urmează membrii clasei politice, urmați de cei din țările Commonwealth.

Dar aici începe deosebirea de restul țărilor. Nimeni nu ține vreo cuvântare, nici de sămânță. Doamnele sunt îmbrăcate în doliu. Iar armata nu defilează. Militarii sunt așezați pe două rânduri, de o parte și de alta a monumentului Cenotaf (un monument al eroului necunoscut). De o parte sunt militari în poziție de repaos, de cealaltă fanfarele militare. Dinspre manejul Horse Guard Parade se scurg spre monument miile de participanți la acest marș al solidarității și libertății. Cine sunt acești oameni? Membrii unor asociații formate din foști militari, voluntari, ingineri geniști, doctori, asistente și surori medicale, infirmiere. O mulțime multicoloră formată din femei și bărbați de toate culorile și toate vârstele se pune în mișcare. Pasul cadențat este alternat cu mersul lejer. Tineri și bătrâni. Mulți sunt trecuți de 80 de ani. Alții se aproape de 100. Unii merg pe propriile picioare. Alții se sprijină în umbrele, în cârje. Se ajută de cadre, sau se deplasează în căruț, împinși de camarazi sau de membri din familie. Supraviețuitorii defilează în formații. Dar printre ei găsești femei, copii, care de fapt îi reprezintă pe cei care nu mai sunt aici, soți sau tați. Când ajung în dreptul monumentului depun o coroană de maci roșii (ziua mai este numită Poppy Day).

Ce i-a adus pe acești oameni aici? Unii au venit în fiecare an timp de 50 de ani. Fiecare are de spus o poveste proprie. A sa, sau a celui drag care nu mai este aici. Legătura între acești oameni s-a format în timp prin intermediul unor asociații, de cele mai diferite orientări. Asociații ale supraviețuitorilor, ale văduvelor de război, asociații religioase, Asociația Scout, Armata salvării.

Acest eveniment este și un prilej de Fund Raising (strângere de fonduri). În 2016 în cadrul evenimentului Poppy Appeal, asociația caritabilă Royal British Legion a strâns 40 milioane de lire sterline. Asociația administrează 6 cămine de îngrijiri și acordă diverse servicii de asistență și consiliere persoanelor care au avut de suferit pe câmpurile de luptă. Unele asociații au vechime mică, 5 ani. Altele precum cea a spitalulului Chelsea(Royal Chelsea Hospital) datează din timpul lui Carol II Stuart (sec XVII). Livrelele sale roșii sunt de neconfundat. Mulțimea asociațiilor din Marea Britanie nu se preocupă doar de zonele de conflict. Crizele umanitare din Lumea a treia sunt de prioritate maximă. Iar oamenii dau bani pentru aceste asociații pentru că și-au dovedit credibilitatea.

Dar ce se întâmplă la noi în țară ? De ce este atât de ușor să pui Ong-urile cu ”botul pe labe”? În domeniul acesta, ca și în cel al economiei, a apărut acel fenomen al clientelismului. La fel ca și în cazul lucrărilor publice și în domeniul serviciilor publice, guvernul ”face legea” adică alege cine câștigă și cine pierde. În țara noastră există multe ”ONG-uri” de carton, unde se spală bani, și unde se fac servicii fictive. Competența este și ea discutabilă în multe situații. Puține organizații efectuează cu adevărat servicii în comunitate. La peste un sfert de veac după căderea regimului comunist nu s-a separat grâul de neghină în societatea românească. Iar domeniul ONG nu face excepție. Guvernul actual a ales să pună accentul în politica bugetară pe formarea unui detașament de gardă format din bugetari. Cum ? Mărind salariile bugetarilor și făcându-i dependenți de această politică. La fel cum a făcut cu minerii în 1990. În societate se va deschide o nouă falie. Vechea politică divide et impera.

Pe de altă parte, societatea, cei care sunt potențialii beneficiari ai unor servicii necesare, așteaptă cu nehotărâre. Există multă nevoie de îngrijire pentru persoanele în vârstă. Există și mulți oameni cu bani. Dar tocmai aceștia s-au învățat să abuzeze gratuitățile oferite de subvențiile pentru îngrijire prevăzute de legea 34/1998. Cu siguranță acest moment în care statul a marcat un moment de schimbare a politicilor sociale este  o cotitură. Ce lecții putem înțelege de aici? Una dintre ele este că resursele bugetare nu mai ajung pentru servicii, mai ales când statul vrea să își formeze o clientelă electorală. O altă lecție este că Ong-urile si beneficiarii de servicii (clienții) vor trebui să se întâlnească pe o piață a serviciilor, unde vor trebui să înțeleagă că aici este locul negocierii și al evaluării reciproce. Beneficiarii vor trebui să înțeleagă că s-a terminat cu pomana, iar ONG-urile vor trebui să vadă că politica s-a schimbat la 180 de grade. Nu mai negociem cu un client unic, care este statul, ci cu o mulțime de clienți, la fel ca un atelier service sau un magazin cu clienții săi. Numărul ONG-urilor se va restrânge dramatic. Va urma o specializare a serviciilor, o specializare a personalului. O apropiere de mentalitatea de piață. O reducere a costurilor urmează ca de la sine, dacă vrei să mai exiști. Va crește rolul voluntarilor. Să nu uităm că în asociațiile britanice, despre care am vorbit, activitatea se bazează din greu pe munca acestor oameni. Oameni maturi cu experiență profesională diversă: juriști, medici, ingineri, oameni care și-au oferit serviciile ca să opereze cazuri grave de chirurgie pe creier, sau protezare de membre.

Desigur, asociațiile din Marea Britanie sau din alte părți ale lumii civilizate nu pot să facă toată treaba. Este nevoie de o colaborare cu statul. Dar statul trebuie și el să știe că este în slujba publicului. Se întâmplă aceasta în România? Ce încredere poate avea societatea în oameni care pun la cale ordonanțe la vreme de întuneric? Ce să negociezi cu ei? Și ce valoare și cât poate să dureze o înțelegere semnată cu acești oameni? Toate aceste întrebări înseamnă că există un risc, numit risc politic. Acest risc trebuie evaluat, cuantificat de către societate, și de către ONG-uri, care trebuie să se gândească serios la un plan B.

Ieșirea Marii Britanii din UE, așa numitul Brexit va fi declanșată până la sfârșitul lunii martie. Ce va însemna acest fapt pentru restul UE? Majoritatea celor de la Bruxelles nu par să se pună de acord asupra acestor consecințe. Și se pare că nici nu înțeleg acest avertisment. De fapt semnificația lui Remembrance Day este că poporul britanic este mândru de identitatea sa, de libertatea sa, pe care nu vrea să o cedeze pentru nimic în lume unei alte instanțe, că vrea să aibă un parlament care să dea legile țării și care este răspunzător în fața poporului pentru aceste legi. Ce se va întâmpla dacă UE se va duce la vale? Cu siguranță că guvernul nostru și cei din jurul său vor avea mai puțin de furat. Dar ce se va întâmpla cu noi ceilalți? Poate trebuie să ne gândim cu toții împreună și fiecare separat la un plan B. Și, cu siguranță vom prețui mai mult ONG-urile, sau măcar pe unele dintre ele.

Alegeri: Vești bune din Olanda – DA Europei , NU populismului

bester-dinge-wahlsieger-mark
Sursa foto:  http://www.faz.net/aktuell/politik/ausland

Olandezii au dat semnalul unității europene, iar următoarea miză pentru Europa va fi în cadrul alegerilor din Franța.

Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung face o analiză, în ediția sa online, a alegerilor din Olanda menționând o situație oarecum asemănătoare celei din țara noastră atunci când analizăm categoriile sociale care votează: alegătorii Primului-Ministru aparțin unei anumite categorii sociale situație care este valabilă și în în cazul celor care au votat pentru contracandidatul său Gert Wilders, existând astfel diferențe evidente între cele două clase sociale care au votat.

Fotografia în care învingătorul Rutte este înfățisat apare cu următoarea precizare: „Cel mai bun lucru: Mark Rutte sărbătorind victoria în alegeri miercuri seara, la o petrecere în Haga”.

Întrebarea ridicată de către Allgemeine Zeitung este legată de semnificația acestui fapt pentru autoritățile olandeze, de ceea ce va urma după formarea noului Parlament și a Guvernului. Olanda se înscrie în rândul țărilor care sprijină în continuare proiectul european, iar prin votul de ieri gruparea politică cu mesaj populist a lui Gert Wilders a primit un important vot de blam, fiind întrecută ca urmare a votului masiv acordat partidului lui Mark Rutte.

Rezultatul acestor alegeri a stârnit zâmbete și a condus la instalarea unei stări de ușurare în rândul politicienilor din mai multe țări europene, înaintea acestor alegeri existând temerea ca opțiunile electoratului olandez să meargă către instalarea unei guvernări sub a cărei conducere s-ar fi ajuns la o stare de instabilitate politică într-un context politic european și așa foarte complicat.

După numărarea celor mai multe dintre voturi, mai exact 95,3 % din numărul total, partidul de centru dreapta a lui Ruttes, anume Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD), avea un procent de 21, 3% în ceea ce privește numărul de voturi. Avantajul pare enorm față de partidul clasat pe locul al doilea, anume Partidul pentru Libertate – care a obținut un procent mult mai mic de 13%, doar că, prin comparație cu precedentele alegeri din Olanda scorul este mai slab pentru VVD, fiind vorba de o pierdere a unui procent de 5,2%.

Alcătuirea noii forme de guvernare pare în acest moment a fi una complicată, conform analizei făcute de către nemți. Spre deosebire de anul 2012 atunci când evoluția bună a partidului VVD condus de Rutte a obținut o bună performanță în alegeri, fapt ce a permis formarea conducerii din două partide, în prezent se pare că Rutte va trebui să formeze o coaliție din trei partide, fapt ce va îngreuna procesul de formare a noului guvern. Interesant este faptul că nimeni nu ar vrea să guverneze alături de Wilders, cel căruia nu i-a mai rămas decât să spere într-un rezultat mai bun la următoarele alegeri.

Acesta din urmă a ținut să trimită un mesaj prin intermediul unui SMS: „În trecut al fost al treilea mare partid al Olandei, iar astăzi suntem al doilea mare partid. Data viitoare vom fi pe locul 1.”

Știri pe aceeași temă: 
„Potrivit exit-poll-ul Ipsos rata de participare la vot a fost de 82% – cea mai ridicata din ultimii 31 de ani.” (Sursa: Știrile ProTv – http://stirileprotv.ro/stiri/international/alegeri-in-olanda-rezultatul-ar-putea-schimba-soarta-europei-prezenta-la-vot-ridicata.html)

„Blocarea ascensiunii lui Geert Wilders a fost posibila prin participarea masiva la vot: peste 80%. Noul parlament va fi unul extrem de fragmentat, asadar va fi nevoie de formarea unei coalitii de guverare din 4 ori chiar 5 partide. In ultimii 60 de ani, in Olanda, formarea guvernului a durat in medie 72 de zile. Recordul dateaza din 1977, cand a fost nevoie de 208 zile.” (Sursa: Știrile ProTv)

Sistemul politic din Olanda

Olanda este o monarhie constituțională din anul 1815, după ce între 1581 și 1806 a fost o republică (țara a fost ocupată de Franța între 1806 și 1815).

Din 2013, Olanda este reprezentată de regele Willem-Alexander, succesorul reginei Beatrix. Teoretic, regele numește membrii guvernului. Practic, odată cunoscute rezultatele alegerilor parlamentare, se formează guvernul de coaliție (această etapă poate dura câteva luni), urmând ca acesta să fie recunoscut de rege.

Parlamentul este compus din două camere. Membrii celei de-a doua camere (Tweede Kamer) sunt aleși prin vot direct o dată la patru ani. Senatul, prima cameră (Eerste Kamer), are o importanță mai mică. Reprezentanții acesteia sunt aleși indirect de către parlamentele provinciale (care la rândul lor sunt alese direct de asemenea o dată la patru ani). Cele două camere formează adunarea Stărilor Generale (Staten Generaal).

Timbrul de Mediu propus spre aprobare prin OUG

eco-vigneta-sau-eco-taxa-noua-denumire-a-taxei-22422435cc5806741e-940-0-1-95-1
Sursa foto: http://www.4tunning.ro

Noi bătăi de cap, noi taxe și noi semne de întrebare pentru șoferii din țara noastră. Aceștia vor trebui să plătească o Eco-Vignetă pentru tranzitarea orașelor. Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat ieri, 15 martie 2017, că la finalul lunii martie va fi adoptată, prin OUG noua legislație care va înlocui fostul timbru de mediu.

Proiectul prevede ca până la mijlocul anului 2019 marile orașe din România să fie împărțite în zone, în funcție de care șoferii să plătească o taxă mai mică sau mai mare pentru a le tranzita.

O alternativă pentru a evita tranzitarea orașelor ar fi reprezentată de utilizarea rutelor ocolitoare ale acestora. În acest sens Ministrul Mediului și-a luat angajamentul ca într-o primă fază să fie realizată infrastructura necesară urmând ca, ulterior, să introducă o taxă modică pentru Eco-Viniete.

Temerile șoferilor sunt legate de faptul că în realitate Guvernul va forța introducerea Eco-Viniete, iar proiectele de asigurare a infrastructurii vor rămâne doar pe hârtie.

Liber la nepotism și corupție în sistemul sanitar

61808103
Sursa foto: http://stirileprotv.ro

Unul dintre cele mai importante proiecte de lege, care ar fi urmat să reglementeze activitatea în cadrul sistemului de sănătate, a fost schilodit marți în cadrul comisiei de sănătate a Camerei Deputaților.

Cele mai importante prevederi ale acestui proiect au dispărut, iar acestea urmăreau pe de o parte depolitizarea sistemului sanitar de stat și pe de altă parte interzicerea încheierii de contracte pentru spitale cu firme deținute de rude ale managerilor acestora.

Prin dispariția acestui articol se dă liber managerilor de spitale să poată face politică, aceștia putând să-și planifice din timp și să urmărească propriile numiri în funcții de conducere ale spitalelor prin înscrierea într-un partid politic. Totodată s-a dat liber la semnarea contractelor cu firmele conduse de membri ale familiilor managerilor situație în care un manager de spital nu poate fi tras la răspundere dacă, de exemplu, spitalul pe care-l conduce alege să cumpere instrumentar de la o firmă condusă de o rudă apropiată.

Situația este de-a dreptul revoltătoare deoarece articolul care ar fi trebuit să stopeze aceste comportamente nu mai poate fi supus discuțiilor ulterioare, deci nu poate fi îmbunătățit  pentru simplul motiv că a dispărut, el fiind șters din proiectul de lege.

Pentru ca tabloul să fie complet, din cauza acestei situații se menține posibilitatea ca un manager de spital să ocupe în același timp mai multe funcții, fapt care-l va pune aduce în situația de a nu putea fi sancționat în interiorul instituției pe care o conduce în cazul în care ar exista reclamații ale colegilor, subordonaților sau pacienților cu privire la activitatea sa managerială, deoarece nu s-ar respecta un principiu simplu care presupune existența unei  separări a rolurilor în cazul unei instituții.

Știri pe aceeași temă:

http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/prevederile-prin-care-li-se-interzicea-managerilor-de-spitale-sa-incheie-contracte-cu-firmele-apropiatilor-au-fost-eliminate.html

 

 

Julia, Sandra, sau cum vrea statul să pună șaua pe noi

Autor: Cornel SARANCI

House Democratic Steering Committee Holds Hearing On Women's Health

Sandra Fluke – Photo source: Google images

  Julia este personajul unui material publicitar (https://www.youtube.com/watch?v=Ir6gEvmwQtc ) folosit în campania electorala din 2012 a președintelui Obama. Julia este o fetiță crescută de către o mamă singură, care se zbate cu greutățile vieții. Dar statul sare în ajutorul său și prin diverse subvenții o ajută să își ducă fata la grădiniță, la școală și apoi la colegiu. La vârsta de 23 de ani Julia absolvă colegiul și devine web designer. Dar pentru că vrea să își urmeze cariera, nu vrea să aibă copil, căci o maternitate i-ar pune în pericol acest proiect. De aceea statul, prin Legea asigurărilor de sănătate (Obamacare) îi plătește sănătatea reproductivă (adică pe românește anticoncepționalele) până când va considera că momentul de a procrea este oportun. Și acest moment, ne arată filmulețul, a sosit la vârsta de 31 de ani. Și povestea continuă fericită până la adânci bătrâneți. Ceea ce reținem însă din acest material de propagandă este însă lipsa unui tată. Femeia „copilărește” pe banii contribuabilului între 23 și 31 de ani când întâlnește un Făt Frumos, care dispare pe parcurs, din motive necunoscute nouă, pentru că așa este scenariul. Despre ce simte copilul în lipsa tatălui nu ni se spune nimic în film.

    Un alt personaj, de astă dată real este Sandra Fluke. Pe când era o tânără studentă în drept la Universitatea Georgetown (a iezuiților!!) în 2012, ea a solicitat să vorbească în fața unei comisii a Congresului SUA pentru a apăra cauza femeilor americane, care trebuie să primească gratuitate în cadrul asigurărilor medicale pentru așa numita „sănătate reproductivă”. Motivația sa a fost că o studentă nu își poate permite să plătească din buzunarul propriu 3000 dolari, cam cât ar costa anticoncepționalele pe durata studiilor în facultate. Această mentalitate la o femeie care urmează studii superioare justifică pe deplin inconștiența tinerelor preadolescente de culoare din anii 60 care își începeau viața sexuală la 12- 13 ani.

       Iar cei care cunosc muzica americană nu pot uita celebra piesă Papa was a rolling stone a formației Temptation. Un copil negru o întreabă pe mama despre tatăl său care tocmai a murit:
Tata a fost (ca ) o pietricică care se rostogolea pe drum (rolling stone), zice mama
Unde își arunca pălăria acolo era și casa lui
Și când a murit, tot ce a lăsat a fost singurătatea.

      Comportamentul sexual, sănătatea reproductivă, sunt subiecte la ordinea zilei. În Marea Britanie aceste ore de curs sunt obligatorii de la vârsta de 11 ani. În aceste zile a fost publicat un proiect care introduce această obligație de vârsta de 4 ani (http://www.telegraph.co.uk/…/ministers-set-announce-plans-…/ )!!!

      Statisticile anunță că în SUA tinerii născuți după 1980 (millenials) au o atitudine pozitivă față de căsătoria homosexualilor. Iar un specialist european spune că ce se întâmplă în SUA urmează să ajungă în Europa cam în doi-trei ani.

       În acest moment ajungem, după un mic ocol, pe plaiurile noastre, unde aflăm că avem o ocazie nouă să ne arătăm atașamentul față de valorile diversității și multiculturalismului pe calea sexualității, în varianta sa homo. Da, tinerii americani, spun că este OK, în fond fiecare face ce vrea cu viața lui. Dar tot în presa europeană citim că undeva, n-are importanță unde, se dorește dezincriminarea pedofiliei. În altă țară aflăm că o femeie a celebrat căsătoria cu câinele său. Sau, Doamne ferește, vom auzi că nu mai este un păcat să profanezi mormintele, tot pe acest subiect.

        De fapt juriștii americani, din școala liberală, care interpretează creativ constituția, dau cele mai fanteziste interpretări libertății de exprimare (primul amendament la constituție). Astfel, în numele libertății de exprimare, o femeie poate să umble despuiată, parțial sau total, sau se poate da foc drapelului în semn de protest. Și toate acestea ajung la noi, fără să reușim să combatem cu argumente legale sau logice.

       Întrebarea este, de ce guvernul român acceptă aceste aberații în propunerile legislative? În numele alinierii la standardele europene? Răspunsul este mult mai prozaic și banal. Pentru fondurile care vin de acolo. Care este prețul pe care îl vom plăti? Să ne uităm la experiența americană. Tinerii crescuți în afara familiei (out of wedlock) cresc cu un handicap și un complex de inferioritate pe care nu îl pot surmonta toată viața. Devin anxioși, pierd simțul răspunderii, vezi chiar cazul Julia. Sistemul de educație al statului care le inculcă aceste „valori” duce la relativizarea sistemelor de orientare și sprijin, printre care căsătoria. Prin dizolvarea căsătoriei, se prăbușește singurul punct de sprijin al individului, care este familia. Este greu fără tată când ești copil, fără un soț (soție) la maturitate și mai ales la bătrânețe. Și atunci singurul punct de sprijin rămâne statul cu politicile sale care creează dependență.

     Omul rămâne cu o sexualitate, dezordonată, singura care îl consolează, o compensație pe care o aveau și sclavii de pe timpul lui Spartacus. Dependența de stat pe calea pe care o deschide libertatea sexuală, faimoasa revoluție din anii 60, deschide o poartă spre niște experiențe, obscure pe care statul nu ni le dezvăluie. Căci această dependență nu este decât o altă formă a drumului spre servitute, despre care vorbea Friedrich von Hayek în cartea sa, care analiza totalitarismul secolului care a trecut.

Blog at WordPress.com.

Up ↑