Autor: Cornel SARANCI

depresia-pariu-intre-viata-si-moarte

Depresia afectează mai mult de 17 milioane de oameni în SUA și este de multe ori denumită „gripa” psihiatriei. Un psihiatru american relata că i-au trebuit mai mult de trei ani pentru a face pe o femeie de 95 ani să renunțe la dependența de somnifere, după ce le luase timp de 65 de ani. Lipsa somnului este unul dintre simptomele depresiei. Din acest motiv industria farmaceutică câștigă bani frumoși vânzând „pastile de dormit”. Iar psihiatrii au intrat și ei în afacere încurajând într-un fel sau altul această dependență. Și românii, potrivit unor estimări, sunt pe această cale. Unul din zece români suferă de depresie. Pe lângă lipsa somnului, depresia este asociată în general cu lipsa de poftă de viață, cu nefericirea, cu un sentiment al vinovăției, cu auto blamarea pentru diverse vini imaginare, sau dacă vreți, cu lipsa stimei de sine.

Poate sună ciudat, dar această boală care este obiectul de activitate și studiu în psihiatrie și psihoterapie, este într-un fel o boală socială, sau națională. Nu doar pentru noi, din fericire. Viața regnului animal, a mamiferelor și a păsărilor în special, se împarte între starea de veghe și starea de odihnă, somn. Una se completează cu cealaltă. Starea de veghe este asociată cu activitățile care întrețin existența, munca, ingineriile financiare, sau prada, în cazul animalelor răpitoare, iar somnul, odihna,  regenerează organismul.

Din această perspectivă putem face un paralelism, poate nu întru totul forțat între liberalism și socialism.

Liberalismul clasic pune accentul în primul rând pe virtuțile mâinii invizibile a pieței, care face ca alocările de resurse să se facă după criterii strict economice. În felul acesta sunt apreciate, de către consumatori, mărfurile de calitate. La fel sunt apreciați și cei care le produc. Ce nu este dorit de piață este eliminat. Se face în acest fel o selecție și o realocare a resurselor. S-ar putea obiecta, și chiar se susține sus și tare, că piața merge după o lege a junglei. Dar, ca să îl parafrazăm pe Churchil, piața este un sistem economic prost, dar cel mai bun pe care l-a inventat omenirea până acum. Libertatea, la care aspiră toate ființele și toate popoarele, nu a putut fi atinsă decât printr-un progres continuu al omenirii pe calea tehnologiilor de producție, dar și al bunăstării mai mari pe care a adus-o. Libertate în egalitate, adică egalitatea șanselor, spune liberalismul. O egalitate mai mare, spun socialiștii. Câteva secole de progres continuu economic și social, de la renaștere până în sec XIX adus de liberalism, au pălit în fața supralicitării făcute de socialiști cu formula unei mari egalități, cu trecerea din imperiul necesității în cel al libertății.

Socialismul a dominat autoritar viața politică, economică și socială a ultimului secol și jumătate, demonstrând, în ciuda ororilor și dezastrelor economice comise de rudele sale de sânge, nazismul, comunismul și fascismul, că oamenii (alegătorii) sunt ființe profund iraționale și gata să o ia de la capăt pe „Drumul spre servitute”.

Și aici intră din nou în scenă somnul. Starea de veghe este profund „antipatizată” de oameni; de la discipolii lui Isus care s-au lăsat surprinși de somn pe Muntele Măslinilor până la somnul care îl cuprinde pe școlar când are de făcut lecții. Tot despre somn vorbește și eroul principal din Ghepardul, principele Fabrizio Salina. „Somnul…. somnul este ceea ce vor sicilienii, și ei îl vor urî pe cel care va dori să-i trezească, chiar și pentru a le aduce cele mai frumoase daruri”.

Socialismul în faza sa post ideologică și post totalitară apelează la somn, hipnoză, la fel ca în tratamentul psihiatric. Dar spre deosebire de faza totalitară, când  oponenții erau internați cu forța în clinicile psihiatrice, acum tratamentul este mult mai „soft”.

Statul se oferă, galant, să se ocupe de fiecare individ și de problemele sale. Educația, sănătatea au devenit monopolul său. Copiii sunt luați din grija părinților de la vârste tot mai fragede. Clasa 0 este ultima invenție. Individul a fost, asemenea lui Mowgli din filmul Cartea Junglei https://www.youtube.com/watch?v=J-pFfE4RFUU , legat fedeleș  de coada încolăcită a șarpelui Kaa, care îi „aplică un tratament hipnotic” înainte de „a-l servi la prânz”.

Oniricul, pastila de somn, face parte din farmacopeea ideologiei socialiste. La fel ca în cazul femeii care a luat pastile de somn timp de 65 de ani, cura de dezintoxicare pentru poporul român în perioada posttotalitară este foarte anevoiasă și necesită multă voință. Stima de sine, sau mai bine lipsa sa, este o problemă nu doar în plan individual ci și la nivel colectiv.

Se susține că stima de sine este adusă de recunoașterea valorii individuale, de bogăție, de frumusețe, inteligență, de dragostea celor din jur, de avere, sau realizare profesională. Dar cazuri celebre reale, sau romanești, contrazic această susținere. Să ne gîndim doar la Marilyn Monroe sau Anna Karenina. Popoare mari și puternice precum americanii, rușii sau nemții sunt și ele nefericite, fiecare în felul lor, cum spunea Tolstoi despre familii. Corectitudinea politică la americani, sau inducerea vinei colective  la nemți sunt binecunoscute. Iar relativismul postmodern este cancerul civilizației europene.

Stima de sine este ceva la îndemâna săracilor ca și bogaților. Ea se obține prin înlăturarea acelor așanumite distorsiuni cognitive induse sau autoinduse. Sentimentul lipsei de valoare la români este în contrapondere cu protocronismul care a supraviețuit epocii de aur a comunismului.

Cum putem scăpa din acest lanț al depresiei naționale? Socialismul cu față umană prezent în întregul establishment politic european și românesc ne propune diverse pastile de somn. Acestea ne „ajută” să trecem de perioadele de criză, sau să le amânăm. Bursele pentru masterate și doctorate amână intrarea tinerilor pe piața muncii, ceea ce le amână anxietatea unui viitor incert. La fel și cazul facultăților care produc viitori șomeri cu diplomă. Vedem cu toții acest fenomen, profitabil pentru unii, dar suntem hipnotizați și imobilizați precum micuțul Mowgli de către Kaa, șarpele. Politicieni de la începutul anilor nouăzeci sunt reciclați prin mai multe partide, dar privim somnambuli.

Starea de veghe este obositoare, și provoacă disconfort, dar este singura care ne ține în viață. La fel ca în perioada de pregătire a unui examen, „veghea” în fața abuzurilor în politică sau justiție ne ajută să ne menținem în viață ca popor.

Ajungerea la nivelul stimei de sine la nivel național, ca și individual se realizează în două etape. Prima, este recunoașterea acestor distorsiuni cognitive. A doua este lupta cu aceste distorsiuni, un „judo verbal”, un discurs politic alternativ. Distorsiunile sunt în primul rând așa numitul discurs politic oficial național, pe care îl auzim la diverse parastase sau sărbători și unde întâlnim aceleași personaje. Școala a fost înhămată direct în acest mecanism de manipulare public. Primul pas pe care îl putem face este construirea unui zid de apărare în fața sistemului public de educație. Și aceasta începe cu autoeducarea noastră individuală, cu timpul pe care îl acordăm copiilor atunci când îi avem lângă noi. Deseori vezi mame sau bunici care, pe drum spre școală, vorbesc la telefon cu diverse cunoștințe răpind copilului puținul timp pe care l-ar putea împărți. La întoarcerea de la școală, în loc de conversație cu părinții, copiii sunt instalați în fața tabletelor care se găsesc pe scaunul din spate al mașinii. Transmiterea valorilor pe care le avem nu se poate face fără un mic sacrificiu de timp. Recâștigarea spațiului pierdut de individ în raport cu statul  se obține doar pornind de la nivelul individual și al familiei.

Dar lucrul acesta l-a înțeles și statul, care a căpătat controlul asupra individului, punând monopol pe educație și așa zisa sănătate publică. Iar când se află în criză încearcă să ne adoarmă cu „vă mai dau o sută de lei” ca Ceaușescu pe 21 decembrie, sau cu o mini vacanță de Sfânta Maria ca Dragnea.

Pentru a scăpa de „pastilele” statului trebuie să facem la fel ca  Nașul din filmul (Cu nașu’ la psihiatru) interpretat de Robert de Niro. Acesta și-a găsit un terapeut pentru a-și rezolva problemele cu depresia. E drept, terapeuții sunt scumpi, dar te ajută să scapi de pastile. Și noi avem nevoie de terapeuți. Pentru aceasta e nevoie să ne rugăm pentru preoți și educatori buni și să ne ocupăm mai mult de copiii noștri.

 

Advertisements