Autor: Cătălin ASĂVOAEI

Port of Rotterdam
Portul din Rotterdam

„La voi cum stau lucrurile?” Peter și Jason, cei doi traineri și totodată colegi de-ai noștri din Olanda așteptau un răspuns dintr-o sală peste care, timp de câteva zeci de secunde, s-a așternut liniștea.

Făcuseră o prezentare de vreo 15 minute despre portul din Rotterdam. Nimic fancy, un material lipsit de sclipiciul prestațiilor americane dar și de rigiditatea celor întocmite de nemți. Chiar și în aceste condiții rezultatele erau năucitoare: cifre referitoare la alocarea fondurilor, zone de acces, zone cu verdeață, capacitate măsurată în TEU (twenty-foot equivalent units), transport și conexiuni. O preocupare obsesivă pentru organizare, pentru analiză și pentru implementare secvențială pe baza corelării de date colectate cu grijă de-a lungul anilor.

Activitatea a îmbrăcat mai degrabă formele unei simple informări cu scopul evident de a iniția un dialog bazat pe un schimb de experiență, deși dacă ar fi trebuit să prezint eu unor străini ceva similar realizat în țara mea, probabil că aș fi depus eforturi pentru a-mi ambala mândria într-un pachet cu aspect exclusiv profesional.

Așadar, la noi cum este? Conform prezentării lor, la ei se ține o evidență clară a costurilor, există categorii de fonduri ce trădează clar o înaltă diviziune a muncii și, mai ales, monitorizarea și analiza riscurilor. Totul axat pe o dezvoltare calculată, pe o atenție sporită acordată mentenanței, orientarea fiind numai spre un beneficiar comun compus din contribuabili pe care noi îi numim simplu „olandezi”. Așadar, să le povestim despre faptul că în al doilea oraș al României o biată punte de 500 de metri lungime – numită pompos Pasajul Octav Băncilă – cu doar o bandă pe sens, văzută ca pe o imensă capodoperă inginerească, le-a luat constructorilor mai bine de 5 ani ca s-o construiască? Să le povestim despre o întrebare extraordinară pe care am citit-o într-un articol și anume: „ați văzut în anii post-revoluției ingineri români mândri de lucrările lor realizate în țară?”

Într-un sfârșit, Ciprian, unul dintre reprezentanții noștri, a reușit să formuleze un răspuns elegant, unul care urmărea să salveze demnitatea românilor și care făcea trimitere la faptul că lucrurile sunt mai diferite pe la noi, totodată fiind vorba de o reacție care ascundea încărcătura presupusă de un adevăr pe care l-am gândit cu toții în acele momente, de care ne era jenă să-l menționăm și pe care ne-am săturat să-l tot spunem în toți acești ani de capitalism românesc. Tot acolo s-a terminat și schimbul de informații dintre părți pe această temă.

Advertisements