Autor: Cornel SARANCI

cifa-in-noroi
Secvență din filmul Man of Marble (1977), regizor Andrzej Wajda

Venirea primăverii, chiar dacă timpurie, nu este întotdeauna motiv de bucurie. Zăpada se topește repede și se transformă în șuvoaie care curg pe drum. Pământul se dezgheață și se preface în mâl. Fără să vreau îmi vine în minte filmul Omul de marmură (Man of Marble-1977) al lui Andrzej Wajda, marele regizor polonez.

În anul 1976 o tânără care se pregătea să își pregătească licența în regie de film la Cracovia, este captivată de istoria din anii 50 a unui zidar, erou stahanovist, devenit repede erou al șantierelor de la Nowa Huta. El a devenit pentru scurtă vreme simbolul regimului. Dar stilul său direct a devenit incomod, și omul a „dispărut”. Studenta încearcă să îi reconstruiască profilul, îi ia un interviu fostei soții, și celui care i-a dat viață pe ecran. Dar lucrurile se opresc aici, pentru că strădania tinerei devine incomodă pentru autorități, iar îndrumătorul său de licență îi taie subiectul pe motiv că a depășit bugetul. Un film de colecție, ale cărui imagini merită văzute ca un film mut chiar dacă nu înțelegi nimic din poloneză. Una din imaginile (autentice, de arhivă!) care te izbește la minutul 14, sunt malaxoarele (cifaroamele) încărcate cu beton, împotmolite până la butucul roții în glod, în așteptarea buldozerului, care, asemenea unui remorcher, le trage pe rând ca pe niște șalande în deltă. Aceste imagini sunt emblematice pentru comunism.

Glodul sau colbul de pe ciubote sau pantalonii vătuiți și pufoaică erau semnele de recunoaștere ale celor care se recomandau că făceau parte din clasa muncitoare. Activiștii își puneau și ei hainele astea când mergeau pe șantiere. De fapt, ei conduceau totul. De asta glodul a rămas un simbol al înapoierii și atunci, ca și acum, la aproape treizeci de ani de la trista noastră revoluție.

Drumurile noastre arată că sectorul, așa zis public, cel controlat de stat, nu a făcut nici un pas înainte. Dar ce este acest „glod”? În termeni de specialitate se numește sol, un amestec de componente vegetale și minerale care se află la suprafața scoarței. El asigură fertilitatea și dezvoltarea plantelor, și a buruienilor, desigur. Se mai numește și pământ vegetal. Acest sol are în componența sa minerală și praful, o fracțiune cuprinsă între 0.05 și 0.005 mm, adică mai mic de a douăzecea parte dintr-un mm. Vă dați seama că acesta pătrunde peste tot, chiar dacă ai geamul închis la mașină sau la casă. Pământul vegetal are proprietatea, sub influența apei, de a deveni plastic, la fel ca o plastilină. Când cantitatea de apă crește el atinge pragul de saturație, începe efectiv să curgă. Nu mai poate „înghiți” apa. Din acest motiv constructorii de pe șantierele de drumuri, sau construcții civile trebuie să ia măsuri pentru dirijarea apelor de ploaie. De ce nu se iau aceste măsuri? Pentru că se poate și așa.

Vedem în aceste zile că cei care au cumpărat terenuri pentru a construi, au dat drumul la lucrări. Utilaje grele de săpat și de transport intră pe pământul transformat în mâl și depozitează materiale de construcții. Apoi ies pe șosea și lasă sute de kilograme de mâl în urmă. Mașinile care vin din urmă îl sfărâmă și îl transformă în praf, pe care îl înghițim, noi cei care trecem pe acolo. Asta se întâmplă pe șosele, dar și în orașe, unde au început de asemenea lucrări de construcții.

S-a schimbat ceva în mentalitatea celor de pe șantier, din vremea filmului din epoca comunistă? Atunci comandau activiștii. Acum cine comandă? Poate incompetența. Să luăm cazul drumurilor. La extremitatea amprizei, care de regulă este la marginea șanțului drumului, se mai află o fâșie de 1.5-5 m care se numește zona drumului, pe stânga și pe dreapta. Această fâșie se află de asemenea în administrația drumurilor. Cei de la administrație sunt obligați să ia măsuri să nu se depoziteze materiale granulare sau pământ pe această zonă, sau în apropiere. Șantierele în lucru trebuie să aibă amenajate intrarea cu dale de beton, încât să nu se transporte pe drum noroi. Ce fac în realitate acești oameni, în afară de faptul că emit autorizații și iau șpăgi? Praful este pentru circulație la fel de periculos ca și noroiul. O frână pusă pe praf poate să producă un accident poate mai periculos decât unul pe asfalt umed. Praful și nisipul se comportă ca niște sfere minuscule care se rostogolesc odată cu roțile, împiedicând aderența mașinii la șosea. Aceasta este de fapt deraparea.

Noroiul și praful mai apar și datorită faptului că pământul nu este fixat prin lucrări de plantări. Șanțurile și terasamentele, zona drumului, trebuiesc înierbate, pentru a fixa pământul. În oraș, este la fel, valabil. Spațiile verzi de pe marginea străzii sunt de fapt pământ bătătorit. Parcurile există, dar cam lipsesc. Pe orice loc, cât de cât liber, se construiește. Praful de pe șantiere este „ventilat” de-a lungul străzilor largi de către tir-urile care circulă în voie. Ce fac cei de la protecția mediului? Periodic se anunță nivelul de praf. Și la ce folosește asta? Se spune că președintele Trump vrea să desființeze US EPA (agenția pentru protecția mediului). Probabil că a văzut și el că nici ăia nu fac nimic, decât să ia șpăgi ca și la noi sau pun bețe în roate.

Advertisements