Autor: Cătălin ASĂVOAEI

recep-tayyip-erdogan
Recep Tayyip Erdogan – Photo soource: http://www.faz.net

Autoritățile din Germania au refuzat apariția reprezentanților turci în cadrul unor evenimente organizate de autoritățile turce pe teritoriul Germaniei, fără a oferi explicații clare pentru această decizie.

Ca urmare a acestui fapt autoritățile de la Ankara au reacționat prin președintele Erdogan, acesta acuzând Germania de „practici naziste”.

În clipa de față se poate vorbi despre o criză a relațiilor turco-germane, tensiunile survenind ca urmare a anulării de către autoritățile locale din Germania a mai multor evenimente organizate de către miniștrii cabinetului Erdogan, invocându-se doar motive ce țin de securitate.

„Practicile voastre nu s-au schimbat față de practicile de demult ale naziștilor” a sunat acuzația președintelui Turc Erdogan la adresa autorităților germane, declarația fiind dată în Istanbul, sâmbătă, 4 martie, într-un discurs.

Aceste acuzații „tăioase” (Frankfurter Allgemeine Zeitung) au fost înaintate în cadrul unui eveniment major la care au participat zeci de mii de adepte cărora președintele le-a cerut să voteze „DA” la referendumul din luna aprilie a acestui an. „Ne-am gândit că acele vremuri s-au dus demult dar se pare că ne-am înșelat” a ținut Erdogan să adauge, declarațiile fiind preluate de agenția AFP și de cele mai importante gazete din Germania.

În data de 16 aprilie în Turcia va fi organizat un referendum în cadrul căruia populația din Turcia va vota pentru sau împotriva introducerii sistemului prezidențial de conducere a țării, unul care vă mări într-un mod considerabil autoritatea președintelui de a conduce țara și care va reduce puterea de decizie a parlamentului țării. 1,4 milioane din cele 3 milioane de turci care trăiesc în prezent în Germania, au drept de vot.

Advertisements